Condensul

Condensul este un fenomen natural intalnit in cazul in care cantitatea de vapori de apa din aer (umiditate) se afla la limita de saturatie (100%) iar apa trece din stare gazoasa in stare lichida depunandu-se pe suprafetele reci.

Utilizatorii locuintelor care au ferestre noi, ar trebui sa tina seama de adaptarea la noile conditii de aerisire. Vechile ferestre erau de regula neetanse si permiteau un schimb permanent de aer. In cazul noilor ferestre, mult mai etanse, schimbul de aer necontrolat nu mai este posilbil, astfel umiditatea excesiva din incapere nemaiputand fi evacuata involuntar.In aceste conditii locatarii trebuie sa asigure aerisirea suplimentara a incaperilor, pentru a evita formarea condensului. Incaperile care se gasesc in partea de nord a locuintelor se racesc iarna mai mult. Trebuie avut grija ca aceste incaperi sa fie incalzite ceva mai bine decat cele din sud sau sa suplimentati izolatia termica a acestora. De asemenea temperaturile din locuinta este indicat sa nu difere de la o incapere la alta.

In cadrul unei incaperi ferestrele reprezinta cea mai redusa izolare termica si deci suprafata cu temperatura cea mai scazuta (in sezonul rece). Aparitia condensului pe elementele de constructie (tamplarie, pereti, tavane etc.) este influentata de umiditatea relativa din incapere, de temperatura aerului din incapere, de temperatura exterioara si de temperatura elementelor de constructie din incapere.

In locuinta se produc permanent vapori de apa. Sa luam ca exemplu urmatoarele cantitati zilnice:

  • Din aerul expirat de om – 1-2 litri
  • Din gatit intr-o gospodarie de 4 persoane pana la 2 litri
  • Din activitati gospodaresti (baie, gatit, spalatul rufelor) pana la 3 litri

Aceste cantitati se gasesc permanent ca vapori de apa, invizibili in aer. Astfel un metru cub de aer la O grade C poate sa contina o cantitate maxima de 5g (reprezentand 5 cm3) vapori de apa. Daca temperatura incaperii creste, atunci aerul poate primi o cantitate mai mare de apa. Astfel la 20 grade C vom avea 17g si la 30 grade C se ajunge la 30g la m3. Ca exemplu, sa consideram un spatiu cu 15m2 suprafata si 2,5 m inaltime cu un volum de aproximativ 38 m3. Daca aerul are o temperatura de 23 grade C, atunci “pluteste” in acest spatiu, la 100% umiditatea aerului, aproape 1 litru de apa sub vapori invizibili.

Daca in aer este continuta cantitatea maxima de vapori de apa, atunci aerul nu mai primeste umiditate in forma de vapori de apa si devine aer saturat cu “umiditate relativa a aerului” de 100%. In aceste conditii condensarea vaporilor de apa pe suprafetele mai reci din incapere este inevitabila.
Factori ce determina aparitia condensului:

  • Ferestre prea etanse care nu permit schimbul de aer intre interior si exterior determina cresterea umiditatii interioare.
  • Surse de umiditate din incapere (gatitul, pozitia florilor, bai, uscarea rufelor, acvarii).
  • Surplusul de persoane care se afla in incapere care prin respiratie produc o cantitate suplimentara de vapori de apa.
  • Lucrari noi de zidarie, gresie, faianta, zugraveli ce pot determina un aport suplimentar de vapori de apa din liantii de prelucrare.
  • Acoperirea surselor de caldura cu glafuri nepermitand circularea aerului pe suprafata tamplariei.
  • Obturarea circulatiei aerului din incapere cu draperii sau jaluzele.

Temperatura punctului de roua este temperatura la care trebuie racit, sub presiune constanta, un amestec de vapori si gaze cu continut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturatiei cu vapori, sa apara primele picaturi de lichid. Mai concret, daca intr-o camera (al carei volum e constant) umiditatea aerului ramane aceeasi, exista o anumita temperatura sub care vaporii de apa condenseaza.

Tabelul de mai jos ne ajuta sa detectam obiectele din incapere pe care poate sa apara condensul.

topglass-condensul-tabel

EXEMPLU

La o temperatura constanta de 23 grade C si o umiditate de 70% temperatura punctul de roua este 17.2 grade C.

Deci in consecinta pe orice obiect din incapere a carui temperatura este mai mica de 17.2 grade C va apare condensul.

In concluzie, cu cat temperatura aerului interior este mai mare si umiditatea interioara este mai mare, aparitia condensului se va face chiar la o temperatura interioara mai ridicata a elementului de constructie.

In conditii normale de umiditate procentul umiditatii se incadreaza intre 40%-70%.

Pentru reducerea fenomenului de condens trebuie create urmatoarele conditii:

  • Alegerea unui sistem de tamplarie cu izolare termica buna
  • Aerisirea incaperii de minim 2 ori pe zi cate 20 min
  • Incalzirea suprafetei geamului si ramelor interioare printr-o circulatie de aer cald cu ajutorul caloriferelor
  • Evitarea obstacolelor care impiedica ventilatia si incalzirea suprafetelor de geam (perdele groase, pervaze prea mari ce acopera caloriferele)
  • Pozitionarea ferestrei spre interior fata de grosimea zidului
  • Repararea spaletilor exteriori si interiori ai ferestrei cu materiale de constructii adecvate (polistiren, ciment, mortar)
  • Incalzirea tuturor incaperilor imobilului la o temperatura optima (18-21 °C)
  • Evitarea pozitionarii camerelor spre nord, pe directia vanturilor predominante din zona si curenti de aer rece (acestea necesitand o incalzire suplimentara)
  • Utilizarea instalatiilor de aer conditionat ce ofera o stabilitate a umiditatii si temperaturii
  • Utilizarea unor pereti izolati cu proprietati de aerisire (difuzante) (evitare tapetelor, foliilor sau vopsele ce nu permit respiratia)
  • Folosirea hotei in timpul utilizarii masinii de gatit
  • Evitarea pozitionarii ghivecelor cu flori in dreptul ferestrei

In consecinta avem trei metode de prevenire a aparitiei condensului:

  1. Reducerea umiditatii din incapere
  2. Cresterea temperaturii in incapere
  3. Cresterea temperaturii obiectelor din incapere (ferestre,
    pereti, tavane)
Echipa TopGlass

Ai o nelamurire? Sau doresti o oferta de pret? Contacteaza-ne acum!

topglass-salamandertopglass-rototopglass-guardiantopglass-glaverbeltopglass-alumiltopglass-velux